Viziunea mea

Călătorie și Transformare personală

Călătoria mea pe această Cale a început în urmă cu 10 ani, când am decis să fac schimbări majore în viața mea: am părăsit Capitala și am renunțat la cariera mea de inginer proiectant. În urma unui divorț, am rămas singură cu fiica mea și ne-am mutat într-un sat mic de munte, aproape de Rezervația Buila–Vânturarița, într-o casă veche de 110 ani.

Am început să practic artele marțiale și să-mi reconstruiesc viața, lucrând cu mine pe toate planurile și colaborând în paralel cu maeștri chinezi care m-au ghidat în fiecare etapă. Am simțit că aparțin acestei lumi cu mult timp înainte, doar că nu știam cum să încep și încotro să-mi direcționez atenția. Mi-a luat timp să-mi pun ordine în viață și să-mi setez direcția.

În primii ani am practicat artele marțiale Shaolin, apoi am continuat cu Tai Chi și diferite forme de Qigong. Cu trecerea timpului, am înțeles tot mai bine subtilitățile mișcărilor și însemnătatea lor profundă, iar odată cu asta, viața mea a căpătat o altă armonie.

Nu este ușor de pus în cuvinte subtilitatea și trăirea descoperite prin mișcare. Însă, mai important decât atât este construirea conexiunii dintre mișcare și intenția conștientă cu care o realizezi. Dacă execuți formele fără a fi prezent, este ca și cum ai trece prin ele ca printr-un gol neîmplinit și trebuie să le reiei.

Ceea ce exprimă o stare de libertate și relaxare în mișcare este, de fapt, rezultatul unei munci enorme și al unei sincronizări profunde. Până și aici Yin și Yang își exprimă dansul: munca și efortul depus pentru a obține contrariul — o stare de relaxare deplină în mișcare și un echilibru suprem. Completând totul cu alimentația, acupunctura și meditația, am construit o structură strategică de abordare a transformării interioare, lucrând pe mai multe planuri simultan și mult mai eficient.

Spiritul valorilor culturii chineze are un univers aparte, desprins dintr-o lume antică și organică, dar extrem de actuală.
Simplitatea și complexitatea se întrepătrund într-o armonie profundă. Pentru a înțelege complexitatea acestei lumi, trebuie mai întâi să înțelegi ce înseamnă o viață simplă și onestă, trăită în armonie cu natura. 

Intenția constantă de a rămâne pe Cale nu se aplică doar în practica artelor marțiale; ea înseamnă mult mai mult: să fii capabil să-ți schimbi viața — de la ceea ce mănânci și modul în care îți modelezi mintea, până la relaționarea cu oamenii —, exprimând cu toată ființa cât este de frumos și împlinitor să duci o viață liniștită și să oferi din ceea ce ești.

Cred că toată viața ne aflăm într-un continuu proces de lucru cu noi înșine. Trebuie să ne acordăm răbdare și curaj, pornind de la corp: făcând curățenie, lucrând cu fizicul pentru a ne forma reflexele, întărind mintea și corpul. În timp, devenim una cu tot ceea ce am învățat, transcendem formele și le integrăm într-o nouă ființă, capabilă să le manifeste în viața de zi cu zi.

În final, pentru a ne însuși acea stare de manifestare a ființei fără de formă, este nevoie de mai mult decât o tehnică bună, forță fizică și aptitudini unice. Este nevoie de conștientizare și de înțelegerea ființei ca un tot unitar în spațiu, timp, mediu, minte și scop. Acolo unde nu mai există motivație, scop și conștientizare, efortul de a transcende ființa în procesul creativ se pierde și nu se mai împlinește pe sine.